Powered By Blogger

marți, 30 aprilie 2013

Să fii smerit sau măcar să încerci...,


 Săptămâna aceasta are o încărcătură cu totul aparte pentru noi creștinii   ortodocși .
 Este săptămâna în care cerem iertare celor față de care cu voia sau fără voia noastră am greșit....îi iertăm pe cei care cu voie sau fără voie ne-au produs suferința și cel mai important.....pentru mine cel puțin,este săptămâna în care mă iert pe mine însumi....pentru că numai iertându-mă pe mine realizez adevărata dimensiune a gestului pe care îl fac cei care mă iartă și numai iertându-mă pot ierta.
 Ideal ar fi ca măcar o săptămâna pe trimestru să încercăm asta și cred că cea mai mare parte a problemelor noastre și-ar găsi rezolvarea.
 Încerc să înțeleg adevărata dimensiune a sacrificiului pe care l-a făcut Iisus din dragoste pentru noi muritorii și caut să fiu smerit .....mă rog pentru odihna celor care nu mai sunt pentru iertarea păcatelor.......pentru sănătatea mea și a familiei mele și a celor cu care interacționez în viața de zi cu zi.
 Celor aflați în suferință le doresc ca Bunul Dumnezeu să le aline suferințele,celor care plâng le doresc să aibă parte de mângâiere,celor înverșunați le doresc să cunoască iertarea,toleranța...să se ierte și să ierte.
 Celorlalți le doresc să iubească și să fie iubiți........pentru că IUBIREA este fundamentul existenței noastre pe acest pământ pe care nu suntem altceva decât mici efemeride.

sâmbătă, 20 aprilie 2013

Inima mea plange....dar sunt recunoscator......,

Nu am fost niciodata pregatit....imi amintesc...,ca  din copilarie era cosmarul la care refuzam sa ma gandesc....si cand vreunui coleg din scoala generala din BABENII_BUZAULUI '' ii pleca MAMA si il lasa orfan''...iar dupa cateva luni sau 2-3 ani tatal ii aducea o mama vitrega in curte ...in casa...eram in stare de soc...preluam suferinta celui care suferea...in mod inexplicabil.
Nici dupa ce am devenit adolescent si mai tarziu sotul Cameliei si tatal celor doua minunatii,Rebecca_Ioana si Andreea_Bianca...nu m-am gandit niciodata ca mi se va intampla.
Ne place sa credem ca cele care ne-au dat viata sunt nemuritoare si in inocenta noastra ne amagim.
Mie mi s-a intamplat.....nu ma lamentez,desi inima mea e o rana deschisa...'' e carne vie ''.....si inca mi se pare ca e un cosmar din care astept sa ma trezesc....mai ales ca in tablourile mele de familie....intotdeauna tata era cel care pleca primul ( a nu se intelege ca i-am dorit sau ii doresc moartea tatii....) iar eu,unicul fiu eram cel de care MAMA MEA se sprijinea cand il conduceam pe tata pe ultimul drum........!!!
Nu am vazut prea bine, se pare......MAMA MEA a plecat ,tata inca nu realizeaza ca MAMA nu mai este....daca il intreaba cei din jur unde este VOICA ( MAMA MEA )...le raspunde de fiecare data....'' a venit ala...SORINEL si a luat-o si a dus-o la doctori la CONSTANTA....parca s-au terminat doctorii in Rm Sarat si BUZAU ''.........!!!!
Mi-e greu sa accept.....dar in acelasi timp....stiu ca trebuie sa merg mai departe....de dragul ei in primul rand...si al minunatelor mele fete cu care Bunul Dumnezeu mi-a imbogatit viata .
Sambata.....mergem cu totii la sat pentru pomenirea de 40 de zile.............si inima mi se face ghem.....din plexul nervos sacral mi se face rau la gandul ca e prima data cand merg.....iar la capatul drumul nu ma mai asteapta in prag..............fiinta cea mai draga,MAMA MEA,femeia minunata.... pentru care ii sunt recunoscator BUNULUI DUMNEZEU ca mi-a sugerat sa o aleg ca MAMA.
Am petrecut atatea clipe minunate si mi-a facut copilaria,adolescenta si viata in general....pur si simplu minunata.
La sfarsitul zilei de sambata......MAMA MEA draga va trebui sa te las sa pleci...........ma rog pentru odihna sufletului tau si iti sunt recunoscator pentru ca ai fost INGERUL MEU pe pamant si pentru ca de acum inainte ne vei veghea din ceruri.
Doamne Dumnezeul meu mare si bun,te rog sa ai grija de sufletul MAMEI MELE,VOICA,sa-i luminezi calea si sa o odihnesti in pace !!!!!

Restul cuvintelor.........sunt de prisos !!!!!!!!!!!

marți, 9 aprilie 2013




’’ În mijlocul încercării prin care treci laudă-L pe Domnul căci este Neprihănire,în ciuda greșelilor pe care le-ai  făcut mulțumește-I Domnului  căci este Iertare , îți va aduce Pacea Sa în tine și calmul Său  în sufletul tău zdrobit  ’’ 
  

Matei 5 -3,12





"Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor!
 Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!
 Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul!
 Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați!
 Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
 ... Ferice de cei cu inimă curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
 Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!
 Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor!
 Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră!
 
 Bucurați-vă și înveseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi. 
 
 Matei 5 -3,12

Castelul vietii tale ,

A fost odată un Senior care hotărâse să facă o excursie prin Europa.
Ajungând în Marea Britanie, din aeroport a cumpărat un ghid de călătorie ce cuprindea castelele ce pot fi vizitate în M. Britanie, în el fiind mentionate zilele si orele de vizită, uneori acestea fiind foarte limitate. Pe una dintre paginile ghidului, Seniorul a văzut o ofertă specială "Castelul Vietii Tale." Din fotografiile prezentate, castelul nu este mai bun sau mai rău ca altele... Ghidul mai indica că, din motive care vor fi anuntate mai târziu, pentru vizitarea castelului nu se percepe taxa la intrare, ci la iesire, iar coordonarea zilei si orei vizitei, urmează a se face individual, la numărul de telefon indicat. 
Intrigat de oferta neobisnuită, domnul de cum ajunge la hotel, formează numărul de telefon si se întelege cu proprietarul despre data călătoriei.

   "Totul în lume decurge după anumite legi", era inscriptionat la intrarea în castel, iar la usă domnul a fost întâmpinat cu foarte multă amabilitate de către un om îmbrăcat într-o fusta tipic scotiană, în carouri.
- Ceilalti vizitatori au intrat deja? – se interesează turistul.
- Ceilalti vizitatori??? – se miră omul. Nu, nu mai e nimeni, vizitele în Castelul nostru se efectuează individual si nici serviciile unui ghid nu oferim.
Nespunând nimic cu referire la programul de lucru, el a început a-i povesti turistului istoria castelului si a făcut o trecere în revistă a tuturor lucrurilor notabile ce pot fi admirate acolo: tablourile de pe pereti, sala cu modele de armuri de lângă intrare, armele militare din cameră sub scări, catacombele si camera de tortură din temnită. Când a terminat povestirea, el i-a înmânat vizitatorului o lingură si a cerut ca pe parcursul întregii călătorii să tină lingura cu partea concavă în sus.
- Si asta de ce? – a întrebat el nedumerit.
- Astea sunt regulile noastre. Noi nu percepem o taxă de intrare, iar costul excursiei îl stabilim în felul următor: fiecărui vizitator îi dăm o lingură, umplută cu nisip fin, în acesta fiind exact o sută de grame de nisip, iar fiecare care intră pe tot parcursul vizitei trebuie să poarte această lingură cu el. După terminarea călătoriei, măsurăm nisipul rămas în lingură, iar pentru fiecare gram lipsă se achită o Liră sterlină ...
- Si dacă nu vărs nici un gram?
- Oh, în acest caz, vizita este gratuită.
  Vizitatorul a fost surprins si amuzat de o astfel de conditie. Gazda primitoare a umplut lingura cu nisip si excursia Seniorului a început.
Încrezător în puterea mâinilor sale, el a început să urce încet treptele, neluându-si privirea de la lingura. În partea de sus, lângă galeria de tablouri, el a decis să nu meargă, pentru că vântul sufla puternic si ar putea vărsa nisipul. Apoi coboară sub scări pentru a ajunge la sala cu arme militare, însă stând sub scară, îsi dă seama că pentru a ajunge în acea sală trebuie să sară peste o balustradă. Lucru care nu i-ar fi pus viata în pericol, dar care sigur avea să ducă la vărsarea nisipului din lingură, asa că, se limitează să examineze camera de la distantă. Pentru acelasi motiv, Seniorul nu a coborât în temnită, deoarece trebuia să coboare pe niste scări foarte abrupte. Foarte multumit de faptul că a păstrat continutul din lingură intact, a început să se îndrepte spre locul de unde si-a început turul. Acolo era asteptat de persoana în fustă scotiană, cu o balantă în mână. Seniorul a golit continutul din lingură în balantă si asteaptă nerăbdător rezultatul.
- Surprinzător, ati pierdut doar jumătate de gram, ceea ce înseamnă că, nu trebuie să plătiti nimic pentru vizita efectuată – spune proprietarul. 
- Multumesc.
- Ti-a plăcut vizita? - Întrebă la sfârsit omul în fustă.
Turistul, după un moment de ezitare, decide să fie sincer.
- De fapt, nu prea. Tot timpul m-am gândit la nisip si nu am reusit să examinez ceea ce era în jurul meu.
- Foarte regretabil!!... Stii, voi face o exceptie pentru tine. Din nou, voi umple lingura ta, pentru că astea sunt regulile, dar de data asta uită de nisip, chiar dacă îl versi pe tot, nu vei plăti nimic pentru vizită. Unica conditie e că trebuie să reusiti în 12 minute, deoarece după asta trebuie să vină alt vizitator.
Fără a risipi nici un moment, domnul a luat lingura si a fugit spre sala de lângă antreu, pentru a arunca o privire rapidă la exponatele de armură. După asta repede a coborât pe scări în temnită, nisipul deja îl vărsase tot, dar asta nu mai conta. Acolo el nu a petrecut nici un minut, pentru că timpul se scurgea destul de repede. Repede începe să alerge spre camera de sub scări, unde erau depozitate armele, dar aruncând o privire la ceas, si-a dat seama că au trecut deja unsprezece minute. Timp pentru a vizita camera cu arme nu mai avea, de aceea se hotărăste să plece spre iesire, unde era asteptat de proprietar.
 - Văd că nu mai aveti  nisip în lingură, lucru ce mă face să cred că, nefiind obligat să aveti grija nisipului, de data asta excursia v-a plăcut.
Vizitatorul nu a răspuns imediat.
 - De fapt, nu - a spus el în cele din urmă - Mă gândeam cum să nu întârzii, chiar dacă am vărsat tot nisipul, nu am avut nici o plăcere.
Omul în fustă îsi aprinde pipa si spune:
 - Există oameni care trec prin ”Castelul Vietii” lor, încercând să nu plătească pentru nimic, si nu se pot bucura de această călătorie. Mai sunt si altii, care întotdeauna sunt grăbiti, pierd repede totul si nu pot obtine plăcere. Putini înteleg stiinta vietii. Ei descoperă fiecare ungher si se bucură de fiecare moment. Ei stiu că trebuie să plătească pentru tot, dar înteleg că în viată sunt lucruri pentru care merită să plătesti.

duminică, 7 aprilie 2013

IUBEŞTE şi FÃ CE VREI ,





IUBEŞTE şi FÃ CE VREI  ,





‘’   Dacã  pãstrezi  tãcerea sã fie din iubire ;

dacã  strigi    fie din iubire ;
dacã  îndrepţi sã  fie din iubire;
dacã   ierţi sã  fie din iubire.
Rãdãcina interioarã    fie cea a iubirii,din aceastã  rãdãcinã  nu poate ieşi  decât bine . ‘’ 



-     Fericitul   AUGUSTIN  -


Tratament prin suflet bun ,



Sufletul bun ar trebui sa existe peste tot si sa fie cu adevarat apreciat de toata lumea... Nu luati respectivii indivizi drept prosti buni de exploatat !!!


In tratamente, medicina chineză ia in calcul şi factorul suflet. Spun chinezii că in vindecare trebuie să participe sufletul bun. Medicina chineză susţine că un om cu suflet rău nu se vindecăChinezii susţin că inima este sediul sufletului. Există şi un punct pe corpul omenesc prin care se ajunge la suflet. Acest punct este denumit de chinezi vama sufletului şi reprezintă un punct energetic aflat la două laturi de deget de incheietura pumnului. Se spune că in acel punct a pătruns primul cui in trupul lui Iisus, atunci cănd a fost răstignit. De altfel, cu mii de ani in urmă, şi chinezii credeau intr-un singur Dumnezeu. [Şi acuma, unii mai cred!]
(...)
Reamintim spusa filozofiei chineze că sediul sufletului este in inimă, dar chinezii []mai susţin că fiecare organ are un suflet, un duh. [Tot de la bătrîni, mai ales babe, aflasem asta, dar liber cugetătorismul m-a prostit. Cînd mă supăra ceva, din mine, mă rugam de acel organ şi - minune ! - el se calma, ce-i drept, temporar.] Ficatul este sediul sentimentului de mînie, sediul supărării, ficatul este generalul care elaborează strategia, dar vezica biliară este organul care dă curajul de a lua decizii. Un om cu deficit de energie pe ficat este un om care se enervează des.
In mod paradoxal, inima este afectată cînd sentimentul de bucurie este in exces. De altfel, componenta Yang este cea a bucuriei, iar contrariul Yin inseamnă tristeţe. Dar aceste contrarii energetice se transformă unul in altul cănd ajung la limita excesului. Yang cănd atinge excesul se transformă in Yin şi invers. Dacă un om se va bucura foarte tare, va urma o perioadă de tristeţe. [Stări de mine trăite-n nenumărate dăţi, încît de pe la 45 de ani mi-am impus să nu mă mai bucur excesiv! Ci, cu prudenţă...]
Cînd pancreasul, dar şi stomacul prezintă deficite de energieomul acela este tot timpul ingrijorat, nemulţumit, el despică firul in patru
Cînd plămînul se află in suferinţă energetică, oamenii sunt trişti, melancoliciInsă rinichiul dă durata vieţii. El este rezervorul de energie al organismului. In rinichi se află energia ancestralăPărinţii lasă descendenţilor moştenirea de energie in rinichi. Cand alt organ se află in sărăcie energetică, rinichiul ii donează energie. [De aia, te şi simţi ca "frînt de şale",  uneori, nu doar la solicitări fizice.
 
 EFECTELE SUPARARII
 
 Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina mari  neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă.
 Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente se întorc la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic . De aceea nimeni nu poate face rău altuia, fără să plătească.
 
 Gandul
 
 Oricând aveţi gânduri negative despre o  persoană, să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei.
Când ne gândim la cineva, se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice  gând rău reprezintă un atac  energetic care aduce un prejudiciu omului  respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru. 
 
Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers. Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru.
Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră.
Toate  gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs.
 
 In cuplu
 
Neintelegerile într-o relatie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt.
Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. 
Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia.
Astfel  devii vampir energetic.
Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară.
Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură.
O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere.
Dacă doi parteneri  abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună.
Cu cât este mai puternică  dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea. 
Dependenţa naşte agresivitatea, iar agresivitatea produce boala.
Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia.
Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om.
Ori de cate ori cădem în acest prost obicei, ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă.
Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă.
Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor.
 
În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit. Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat, cu atât mai mult creşte dependenţa de el.   
Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.  
 
 Despre problemele personale  
 
Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite, pentru că ele pot prelungi durata lor.
Când nu vorbim cuiva despre  problemele noastre, noi ne îndepărtăm de ele.
Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora.
Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau compătimiri.  
Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe, încercaţi să nu aduceţi sentimentele acestea acasă.
Ieşiţi în stradă cu deosebire în locurile înverzite şi plimbaţi-vă! 
Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic.
Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă ! 
 
 Descarcare
 
Este mai bine să plângeţi, decât să urâţi.
Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil.
Atunci când plângeţi, agresiunea apărută se distruge.  
 
   Munca
 
Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte.
Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii.
Încercati sa identificati cat mai corect care este munca care v-ar aduce satisfactii prin insasi existenta ei in viata dvs.
Nu cautati neaparat satifactii materiale. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa.
Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii, cu atât  va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.  
  
Ofense
 
Când cineva te jigneşte, nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el, întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi, urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta, ea vine prin moarte
Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime.  
Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate. Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat, ne putem vindeca de o boală gravă.
 
  Cum dăruieşti aşa primeşti!
 
Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune va iradia atât de multă iubire către întreaga lume, încât iubirea se va întoarce la tine din belşug. 
 
Răzbunându-te, te faci egal cu adversarul. Iertându-l, te arăţi superior. Iertând, ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Ar trebui să fim conştienţi că iertând, îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci iertând  oferim libertate.
Să alegi calea iertării,  pentru că numai ea desface rana încleştată în timp.  
 
 Iertare si iubire  
 
O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme.
De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei (Principiul al III-lea al mecanicii cunoscut si sub numele de Principiul actiunii si reactiunii), conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine.
De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi.     
   
Asadar  suntem  ceea ce  suntem,  ca rezultat a ceea ce gandim.
Multumesc frumos,prietenului meu Gratian pentru e-mail-ul trimis !

vineri, 5 aprilie 2013

Nu mă justific în fața nimănui,


 Da....doare înfiorător....doare cum nu a mai durut niciodată până acum....mi-e imposibil să accept că am încredințat pământului ființă cea mai dragă,MAMA care m-a născut,m-a crescut și m-a ajutat să devin adolescentul,studentul....soțul Cameliei și mai ales tatăl fiicelor mele.
 Nu am fost pregătit pentru o asemenea suferința și îmi găsesc cu greu cuvintele....da ,postez pe blog în timp ce MAMA mea nu mai este și nu mi-e deloc ușor să scriu....pentru că nu pot descrie suferința care îmi macină trupul și sufletul....sunt anesteziat...dar anestezia nu își face efectul,aud și văd dar nu pricep nimic din ceea ce se întâmplă în jurul meu.....mă dor toate dar dacă m-ar consulta și cel mai tare specialist în medicină nu aș ști să-i explic ce fel de durere mă macină ....pentru că mă dor toate....dar cel mai tare mă distruge ideea că EA,MAMA MEA nu mai este și asta nu o pot explică simptomatologic.
 Din acea fatidică zi de marți,26 martie,la 4 zile după ce împlinise 80 de ani......când am primit vestea de la Gabi,nepoata mea.....''Nene, s-a dus...''....timpul pare că s-a oprit în loc pentru mine.....zilele care au urmat până pe 28 martie când am condus-o pe ultimul drum s-au scurs prea repede sau prea încet nu aș putea spune.....doar durerea e prezentă și nu vrea să mă părăsească....știu că i-am cerut Bunului Dumnezeu să aleagă cum e mai bine pentru MAMA....dar mi-e greu să accept că nu mai este....că am pierdut-o pentru totdeauna.
Nu aș putea spune că o parte din mine a murit odată cu ea....dar cu siguranță la plecarea EI pe calea fără întoarcere a luat și o parte din mine.....mi-e greu să mai plec acum către BABENI....odată cu plecarea MAMEI a plecat și partea cea mai frumoasă din satul în care m-am născut și am crescut....nu știu dacă BABENII vor mai fi în inima mea,așa cum erau când la capătului drumului mă aștepta EA.


Cel putin la fel de trist mi se pare ca odata cu mama au plecat si anumite persoane cu care rezonam si despre care credeam ca ma vor insoti in aceasta cumplita incercare...dar se pare ca nu a fost sa fie...le doresc sa-si gaseasca drumul,sa le fie bine si mai ales sa se regaseasca.


 Nu mă justific în fața nimănui.....dacă postez pe blog...sau dacă am postat pe platforme de socializare...nu am făcut-o nici pentru a-mi expune durerea în spațiul public,nici pentru a fi compătimit.....mi-a fost ''un pic mai usor'' știind că mulți oameni buni se roagă pentru odihna MAMEI MELE....și au fost foarte mulți....și le sunt recunoscător.
 MAMA,mă rog Bunului Dumnezeu să-ți odihnească sufletul în pace,să ai parte de drum în lumină ,să îți fie iertate toate,te rog să mă ierți pentru toate greșelile pe care le-am săvârșit față de ține și mai vreau doar să știi....că dacă mi s-ar oferi încă odată posibilitatea să mai vin pe lume ....aș alege ca tot TU să fii MAMA MEA.....pentru că pe tine...te voi iubi mereu !!!!

 Somn lin,îngerul meu !!!!