Aşa grăit-a tata…
Căci gândul său, în creier, uşor mi -se prelinge:
„Băiete, viaţa asta, e-un chinuit popas –
În care nedreptatea, de când e lumea-nvinge…”
Şi îmi mai spune tata, cu glas neauzit –
Ce mintea mi-o coboară din prea deşartă slavă:
„Băiete, în viaţa asta, doar banul nemuncit
Deschide orice uşă – căci lumea e bolnavă…
Bolnavă de avere, de pizmă – de-orice vrei,
Căci calcă pe alături – pân’ va călca în gol…
Ajungă, însă, zilei, doar răutatea ei –
Tu planuri chibzuieşte – gândindu-le domol;
Nu plăsmui iluzii – deşertăciune-i tot -
Nu-i viaţa cale dreaptă – ci drum pietros şi greu…
Mândriei pune-i, straşnic, căpăstru peste bot –
De vrei să fii prieten cu Bunul Dumnezeu…”
…Aşa grăit-a tata – cu glas neauzit –
Doar mâna tremurândă, ducând-o către tâmplă…
Privesc bătrânu-acesta, de muncă tăbăcit,
Senin privind la toate, ce-n juru-i se întâmplă.
Stăm, amândoi, pe prispă – eu gând cutremurat,
El - o statuie vie, de vremuri nesmintită…
Îi mângâie o rază obrazul ars, ridat
Şi un surâs-i adie pe faţa obosită…
- Boris Ioachim -
